Pe vremea cand iti
daruiam flori de tei,
Te priveam sincer si
fara trufie, decadent si subversiv,
Te asteptam cu patima
in glas si zambet umed gata de orice explicatie,
Te gandeam lent in
viata cu miros de copaci in par si trupuri spasmotic haotice,
Te imbratisam in
miros, dincolo de forma, in senzatie si adanc
Te chemam in tacere
si iti citeam in palma si in ochi fiecare petala a florii de tei ...
Si tu nu credeai ca
citesc, ca te cred, ca ma rog, ca iti fac loc in mine,
Ca te strang
persistent, in ludicul scancet al parfumului de tei
Intre timp am obosit, parfumul e o mireasma subtil uitata ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu